Bacalaureat în siguranţă în judeţul Mureş

Bacalaureat în siguranţă în judeţul Mureş
Polițiștii rutieri sunt prezenți pe căile de acces ce converg spre unităţile de învățământ
Examenul de Bacalaureat pentru absolvenţii învățământului liceal este în plină desfășurare – o perioadă de emoții pentru absolvenți și cei din jurul lor. În aceste zile, polițiștii mureșeni, alături de celelalte structuri de ordine publică, acționează pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestor activități.
Astfel, se are în vedere adoptarea unor măsuri specifice de siguranţă publică în zona adiacentă centrelor unde se susţin examenele, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, precum şi pentru depistarea şi luării măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportament sau prin activităţile pe care le desfăşoară, afectează ordinea şi liniştea publică.
Polițiștii angrenați în această misiune (ordine publică/proximitate, dar și rutieră și siguranță școlară) intensifică activitățile specifice de prevenire şi combatere a infracţiunilor cu violenţă şi a oricăror acţiuni de natură să împiedice desfăşurarea normală a activităţilor.
Polițiștii rutieri sunt prezenți pe căile de acces ce converg spre unităţile de învățământ în care se organizează examene, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea circulaţiei.
În acest context, pentru ca aceste zile să treacă fără evenimente neplăcute, Biroul Siguranța Școlară vă reamintește:
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











