Misiunile pompierilor mureșeni în minivacanța de Paște

Misiunile pompierilor mureșeni în minivacanța de Paște
Misiunile pompierilor mureșeni în minivacanța de Paște
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureș au intervenit, în perioada 13 – 17 aprilie, la 228 de situații de urgență, dintre care 212 pentru acordarea asistenței medicale de urgență, o intervenție în urma produceri unui accident rutier, șapte pentru stingerea unor incendii și opt alte intervenții.
În minivacanța de Paște, pompierii mureșeni au acționat la un accident rutier pe raza localității Gălăoaia, în urma căruia două persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD. Ulterior, victimele au refuzat transportul la spital.
Pompierii militari au intervenit și pentru stingerea a șapte incendii, unul dintre acestea a izbucnit la camera tehnică a unei case de locuit pe raza localității Sângeorgiu de Pădure. La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că incendiul nu se manifesta cu flacără. Ca urmare a producerii evenimentului, au fost afectate camera tehnică și acoperișul casei. Echipajul medical prezent la fața evenimentului a asigurat asistență medicală proprietarului.
De asemenea, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat unui număr de 212 de persoane care au solicitat ajutorul apelând numărul unic de urgență 112.
În perioada de referință, specialiștii Inspecției de Prevenire au derulat misiuni de control și informare preventivă la 11 lăcașuri de cult din județ, 29 acțiuni de educare și informare preventivă la obiectivele din zona de competență în scopul identificării și înlăturării cauzelor potențiale de incendiu și a altor nereguli specifice.
Totodată, pentru ca slujbele să se desfășoare în condiții de siguranță, echipaje operative din cadrul tuturor subunităților au efectuat misiuni de recunoaștere la lăcașurile de cult. Din fericire, nu au fost înregistrate evenimente negative.
Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











