Peste 200 de copii de la Grădinița PP 12 Târgu Mureș au avut azi o întâlnire specială cu polițiștii (FOTO)

Peste 200 de copii de la Grădinița PP 12 Târgu Mureș au avut azi o întâlnire specială cu polițiștii (FOTO)
Cadrele didactice le-au pregătit copiilor o lecție specială
Grădinița cu program prelungit nr. 12 din Târgu Mureș a fost un partener constant al poliției mureșene, în domeniul educației, pentru o viață în siguranță.
Astăzi, 11 octombrie 2022, cadrele didactice le-au pregătit copiilor o lecție specială. Sub sloganul “POLIȚIȘTII – PRIETENII COPIILOR”, au invitat reprezentanții I.P.J. Mureș în curtea grădiniței, pentru o lecție importantă, aceea a EDUCAȚIEI PENTRU SIGURANȚĂ.
Polițiști de prevenire, siguranță școlară și rutier au discutat cu preșcolarii la început, pe ateliere în grupuri mici, despre reguli preventive adaptate vârstei lor: folosirea drumului, traversarea, relaționarea cu persoane necunoscute sau importanța comportamentelor ce previn rătăcirile. Desigur, câteva lucruri despre poliție și rolul ei au fost incluse.
În a doua parte a activității, a fost rândul polițiștilor de la Serviciul Criminalistic și Serviciul Acțiuni Speciale. Cei mici au putut vedea și încerca echipamente ale polițiștilor, autospecialele, au experimentat amprentarea. Desigur, un loc aparte l-a avut demonstrația câinelui polițist MAN.
Pentru că educația rutieră este esențială de la cele mai fragede vârste, autolaboratorul mobil de educație rutieră nu putea lipsi din activitate. Întrebări, fotografii, clipe frumoase, au fost completate cu o mică “amintire” – cartonașe cu imaginea unui polițist – pentru fiecare participant!
Care au fost cele 5 reguli de aur ce trebuie reamintite fiecărui copil, cât mai des?
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











