Liga Studenților Români din Străinătate organizează a X-a ediție a Galei Studenților Români din Străinătate, un eveniment sub semnul excelenței în educație și performanței academice, pe 8 ianuarie 2019, în București. Gala LSRS 2019 va găzdui decernarea Premiilor LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate pentru anul academic 2017-2018.
Cea de-a X-a ediție a Galei LSRS a fost și un important prilej aniversar, marcând 10 ani de existență a Ligii Studenților Români din Străinătate: 10 ani sub semnul voluntariatului, 10 ani de proiecte și realizări cu și pentru studenții români din afara granițelor.
Marele Premiu a fost obţinut de Iuliana Ţâbian, de la Imperial College London, Marea Britanie.
Câştigătoare la categoria Studentul anului în România a fost Ioana Marcela Brînzac de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş.
Ioana este absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, România, promoția 2016 și proaspătă absolventă a Masterului de Cercetare Științifică Medico-farmaceutică, promoția 2018. Pentru că tot timpul i-au plăcut copii și să ajute oamenii, la rezidențiat a ales Pediatria. În timpul studiilor a avut ocazia să învețe secretele corpului omenesc și cum să le trateze dar și să învețe cum se pregătește o campanie umanitară, participând că voluntar în mai multe campanii de sănătate. Voluntariatul a ajutat-o la dezvoltarea abilităților de comunicare și organizare, abilități necesare meseriei de medic. De asemenea atât în timpul studenției cât și în timpul rezidentiatului sub îndrumarea profesorilor și alături de colegi a publicat mai multe lucrări științifice. Participarea la diferite conferințe din domeniul medical au ajutat-o la crearea unor legături professionale, conturându-i o gândire medicală bazată pe dovezi.