Până în luna mai, zece scriitori se vor întâlni cu elevi din șase licee din Târgu Mureș. Fiecare autor va conduce minim trei ore de literatură contemporană. Proiectul „Scriitori la școală” este desfășurat de Asociația Podium, printr-o cofinanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), cu sprijinul companiei Reea, sponsor „hardcover” al proiectului și al jurnalistei Ligia Voro, sponsor „paperback”.

Autorii care au acceptat invitația Asociației Podium sunt: Tudor Ganea, Márton Evelin, Elise Wilk, Gabriela Feceoru, Kali Ágnes, Vida Gábor, Alex Văsieș, Marin Mălaicu-Hondrari, Demény Péter și László Noémi.

Elise Wilk este cea de-a treia autoare care a participat la întâlniri cu liceeni, după Gabriela Feceoru și Demény Péter. Elise Wilk a susținut trei ore de dramaturgie română contemporană, pentru elevii de la trei clase, la Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai“, chiar de ziua de naștere a personalității care dă numele instituției de învățământ.

Elise Wilk a absolvit Facultatea de Jurnalism (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca). Are un masterat în literatură şi comunicare (Universitatea Transilvania Braşov) şi unul în scriere dramatică (Universitatea de Arte din Târgu Mureş). În prezent este doctorandă la Universitatea de Arte din Târgu Mureș cu o teză despre teatrul pentru publicul tânăr.

În 2008 s-a numărat printre câştigătorii concursului dramAcum5 cu primul ei text de teatru, „S-a întâmplat într-o joi”. De atunci, textele ei au fost montate în teatre din România şi din străinătate, fiind traduse până acum în 10 limbi.

Elise a mărturisit că în copilărie citea cu mare plăcere o scriitoare suedeză, căreia îi scriau mii de alți copii din toată lumea și, deși a fost îndemnată să îi trimită și ei o scrisoare, n-a reușit să își facă curaj, fapt pe care acum îl regretă.

„Eu aș fi crezut înainte că un scriitor este o persoană inabordabilă și că e undeva pe un soclu și că nu pot să-l ating, dar ei acum, și cu evoluția tehnologiei, sunt mult mai aproape de oameni și își dau seama că și scriitorii sunt oameni ca mine și ca tine, oameni obișnuiți, cu care se poate discuta, și cred că de aceea sunt mai dezinvolți decât eram noi”, a fost de părere Elise Wilk, citată de citestema.ro

Articolul precedentMUREȘEAN DISPĂRUT în Bucegi! Apel de la Salvamont România
Articolul următorGRATUIT pentru studenți: cursuri de Spartan Training, Trail Running și Karate-do