O femeie din Târgu Mureş a reclamat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş faptul că un bărbat a încercat să îi răpească una dintre fetiţe, care se afla într-un cărucior de copii, chiar lângă ea, şi că, din fericire, a reuşit să îl îndepărteze cu ajutorul unui trecător, conform Agerpres.

Într-o postare pe o pagină de socializare, femeia a făcut un apel la mămici să aibă mare grijă, întrucât în zona Fortuna din Cartierul Tudor Vladimirescu din Târgu Mureş s-a încercat răpirea unei fetiţe.

„Atenţie mămici! S-a încercat răpirea unei fetiţe în zona Tudor-Fortuna din mâinile mămicii. Aveţi grijă, dacă vedeţi ceva suspect, sunaţi la 112. S-a depus declaraţie la Poliţie”, se arată în postarea respectivă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a confirmat, joi, că s-a primit o astfel de sesizare din partea unei femei, în vârstă de 30 de ani, care a reclamat că se afla cu fiicele ei minore şi că a fost acostată de un bărbat, care a încercat să i-o ia pe fiica ca mică.

„S-a depus o plângere la Poliţia Târgu Mureş ieri (miercuri, n.r.) de către o doamnă de 30 de ani, care a sesizat că în 11 decembrie, în timp ce se afla cu fiicele ei minore, a fost acostată de un individ necunoscut, care susţinea că cea mai mică dintre fiice este a lui. Doamna l-a îndepărtat cu ajutorul unui trecător. S-a înregistrat dosar penal, se fac cercetări pentru infracţiunea de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş şi se desfăşoară activităţi pentru identificarea bărbatului şi lămurirea situaţiei sub toate aspectele”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Ramona Varodi.

Mama fetiţei a postat, de asemenea, pe o pagină de socializare, faptul că a fost agresată, după-amiaza, în plină stradă, de către un individ care a încercat să îi ia copilul, pe motiv că ar fi al lui.

„M-a aşteptat în dreptul maşinii mele, făcea pe aurolacul, dar nu era drogat. Am apucat să bag fata cea mare în maşină, după care i-am spus să plece. Dar el s-a repezit şi mi-a prins-o pe cea mică de haină, voia să o scoată din cărucior, spunând că e copilul lui. M-am luptat cu el cât am putut, ghinion că nu era nimeni, şi mă tot îmbrâncea să ajungă la căruţ. Într-un final, am văzut un bărbat şi am urlat să vină să mă ajute şi aşa am reuşit să scap de el (…) Am sesizat poliţia de două zile (…) deci nu e bârfă, nu e exagerare, asta mi s-a întâmplat marţi, la ora 16,30 şi nici nu era întuneric”, a afimat mama fetiţei.

Articolul precedentIncendiu la Clinica Medicală 4 din Tîrgu Mureș!
Articolul următorSpitalul Clinic Județean Mureș: Odiseea schimbărilor continuă