Polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au reţinut pentru 24 de ore, la data de 21 octombrie, un tânăr, de 23 de ani, cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier. Ulterior instanţa de judecată a dispus faţă de acesta măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 23.10, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Voinicenilor din municipiul Târgu Mureş.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că un tânăr de 20 de ani, din comuna Ceuaşu de Câmpie, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Târgu Mureş-Ceuaşu de Câmpie, pe fondul vitezei excesive, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula în faţa sa şi care ar fi efectuat o manevră de întoarcere fără a se asigura corespunzător, ulterior tânărul de 20 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un cap de pod, iar mai apoi cu gardul unui imobil.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, de 20 de ani, precum şi decesul unui tânăr, de 17 ani, din comuna Ceuaşu de Câmpie, pasager în autoturismul condus de acesta.

După producerea evenimentului, autoturismul care ar fi efectuat manevra de întoarcere, a părăsit locul accidentului, ulterior, în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, acesta a fost găsit abandonat, pe o stradă din apropierea locului producerii accidentului.

Ca urmare a activităţilor specifice, poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din Târgu Mureş.
Au fost efectuate verificări în bazele de date, poliţiştii constatând faptul că tânărul are dreptul de a conduce suspendat pentru săvârşirea unei alte abateri la regimul rutier.

Totodată, în urma testării cu aparatul Drugtest, acestuia i-a rezultat o valoare pozitivă pentru consum de substanţe psihoactive, motiv pentru care a fost transportat la unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice.

La data de 21 octombrie a.c, faţă de acesta, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior la data de 22 octombrie a.c., instanţa de judecată dispunând măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de conducere suspendat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Articolul precedentErvin Molnar propune cea mai importantă distincție a județului Mureș pentru Szőcs Bernadette
Articolul următorJoi, de la ora 7, polițiștii rutieri din Mureș donează sânge