Poliţiştii din Mureş au surprins în flagrant delict trei bărbaţi bănuiţi că, prin metoda ”Bună ziua”, ar fi sustras bani, de la o femeie, de 83 de ani.

 

La data de 27 octombrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureş au identificat și reţinut, pentru 24 de ore, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 46 de ani, toţi din Târgu Mureş, bănuiţi de savârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la aceeaşi dată, cei în cauză, s-ar fi deplasat la locuinţa unei femei, de 83 de ani, din județul Cluj, căreia i-ar fi prezentat spre vânzare, mai multe produse casnice.

Totodată, aceștia ar fi pătruns în imobil, de unde, profitând de neatenția persoanei vătămate, ar fi sustras suma de 2.500 de lei.
 
La scurt timp, în urma activităților investigativ-operative, cei bănuiţi de comiterea faptei au fost depistați de polițiști, în trafic, pe o stradă, din Târgu Mureş. 

În urma controlului corporal, asupra unuia dintre bărbaţi, au fost identificaţi 3.358 de lei şi 150 de euro. 

De asemenea, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, la data de 14 octombrie, unul dintre bărbați ar fi comis și o faptă de tâlhărie, pe raza municipiului Târgu Mureș.

În baza probatoriului administrat, faţă de aceştia, polițiștii au dispus măsura reţinerii preventive pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în vederea probării întregii activități infracționale.
  
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentCOVID-19. 5.343 de noi cazuri la nivel naţional. Situația infectărilor, pe județe
Articolul următor100% TU DECIZI! Tudor Benga, scandal cu conducerea USR. Cum se împacă antreprenoriatul cu politica