La data de 31 octombrie, în jurul orei 00.10 , polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Voinicenilor din localitate.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că un bărbat, de 48 de ani, din Târgu Mureș, în timp ce conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers, intrând în coliziune cu o autospecială SMURD, condusă pe drumul prioritar, de un bărbat, de 41 de ani.
În urma accidentului nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale.
Totodată, ca urmare a testării cu aparatul etilotest, conducătorului autoturismului, i-a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii incidentului.