Circulația la Eremitu a fost reluată în urmă cu puțin timp, după ce ambele benzi au fost oprite în vederea cercetării zonei. ISU MUREȘ a transmis imagini de la acțiunea de identificare și extragere a nouă proiectile.
Reamintim că ISU Mureș a intervenit astăzi la Eremitu, unde s-a deplasat echipa pirotehnică, după anunțul inițial al descoperirii în zonă a unui proiectil.
În urma recunoașterii efectuate de echipa pirotehnică, s-au identificat nouă proiectile, care au fost descoperite pe marginea drumului DJ153 – Mătrici-Eremitu, în urma unor lucrări efectuate la rețeaua de canalizare.