Polițiștii mureşeni au reţinut pentru 24 de ore, doi bărbaţi de 43 de ani, respectiv 42 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere.
Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Petelea au efectuat semnal regulamentar de oprire în trafic, pe raza localităţii Petelea, a unui autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Petelea.
Conducătorul autoturismului a oprit, după care a plecat de pe loc, poliţiştii pornind în urmărirea acestuia pe o distanţă de aproximativ 800 de metri, până la domiciliul acestuia, unde conducătorul auto a lăsat autoturismul şi a fugit pe un câmp.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În data de 10 octombrie, în urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti, bărbatul a fost depistat pe raza comunei Petelea şi faţă de acesta a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.