Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunțat că a programat pentru luni dimineață, la ora 10.00, o întâlnire cu toți cei implicați în problema asaltului urșilor în zonele locuite de oameni, situație care se soldează cu victime omenești, dar și cu pierderi regretabile în rândul animalelor sălbatice.

“Am convocat toți factorii responsabili, de la reprezentații fondurilor de vânătoare, până la responsabilii din Ministerul Mediului, să vedem exact, o data pentru totdeauna, care este efectivul de urși pe care îl are România și apoi ce măsuri trebuie să luăm astfel încât să îi asigurăm condiții prielnice de viață ursului în interiorul pădurii, să nu mai fie nevoit să mai iasă la marginea drumului sau să între în curțile oamenilor. Împreună cu colegii din Ministerul de Interne, să dăm o hotărâre de guvern, astfel încât asemenea cazuri să nu se mai întâmple”, a declarat ministrul Costel Alexe la Europa FM.

Vă reamintim că senatorul Cristian Chirteș, a anunțat încă de vineri că propunerea adresată Guvernului României de adoptare a unei ordonanțe de urgență

 “Aflat sub un adevărat asediu al urșilor, soldat cu victime omenești, județul Mureș are nevoie de soluții. Voi propune Guvernului României adoptarea unei ordonanțe de urgență, prin care autorizarea de extragere să fie acordată de îndată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență și aplicată imediat de cel mai apropiat gestionar sau proprietar al fondurilor de vânătoare. Astfel, se va diminua considerabil timpul de așteptare, iar soluționarea problemei va fi la îndemâna autorităților locale, care vor putea acționa în dinamica fiecărui caz punctual”, a anunțat senatorul Cristian Chirteș.

Articolul precedentJOS PĂLĂRIA! Ministrul de Interne îl demite pe prefectul de Harghita, în cazul ursului de la Praid
Articolul următor“Dorel” de Aquaserv Târnăveni a betonat hidrantul din fața sediului…pompierilor!