Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a convocat un comandament de lucru pe șantierul autostrăzii Tîrgu Mureș – Ogra – Câmpia Turzii, pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru o monitorizare a dificultăților întâmpinate de constructori.
Au fost prezenți reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ai constructorilor și consultanților, și ai Inspectoratului Județean în Construcții Mureș.
Lucrările se derulează pe tot traseul autostrăzii, urmând ca, în perioada imediat următoare, să demareze procedurile pentru recepția lucrărilor finalizate.
Porțiunea de autostradă cuprinsă între Chețani și Câmpia Turzii este realizată în proporție de 18,3%, are o lungime de 15,6 kilometri.
Finanțarea lucrărilor este asigurată în proporție de 75% prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), iar restul de 25%, prin bugetul de stat.
”Pe lângă discuțiile tehnice care s-au purtat, am avut și unele discuții referitoare la responsabilitățile pe care administrația județeană le are în vederea finalizării lucrărilor. Acestea se referă în primul rând la amenajări pe care trebuie să le realizeze Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare și la amenajări care sunt în sarcina Serviciului de Gospodărire a Apelor Mureș. Sunt discuții legate și de descărcările, respectiv ieșirile de pe autostradă, iar o primă ieșire provizorie este cea de pe DN 14 A, care leagă Iernut de Târnăveni și, ulterior, la Chețani,” a declarat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa.