Vreme extremă de Paște. Mai multe județe din țară au fost măturate de ploi torențiale și grindină. Viiturile puternice au luat mașinile parcate, iar mai multe gospodării au fost inundate. Oamenii s-au văzut neputincioși în fața naturii și au privit neputincioși cum tot ce au agonisit într-o viață a fost luat de ape sau distrus de grindină. 

Trei mașini au fost luate de ape în localitatea Vâlcănești din județul Prahova, după ce s-a produs o viitură pe pârâul Sărata. Șuvoaie uriale au invadat străzile după o rupere de nori. Autoritățile au emis și un mesaj Ro-alert pentru a avertiza populația să se pună la adăpost.

Zeci de hectare de livezi au fost distruse de grindină în județul Dâmbovița. Bucățile de gheațâ au făcut prăpăd și au distrus copacii infloriți. 

Ploile torențiale și grindina de mari dimensiuni au lăsat în urmă un dezastru în județele Hunedoara și Alba, unde sute de hectare de culturi agricole au fost distruse.

Meteorologii au vești proaste și pentru următoarele ore și spun că vremea rămâne instabilă. 
Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi importante de precipitaţii şi vânt puternic.

Pe Facebook au apărut imagini de la Ţebea, judeţul Hunedoara, dar şi de la Şiria, în judeţul Arad.

Alte imagini au fost surprinse la Galda de Jos, în judeţul Alba.

Oamenii se plâng că grindina a distrus grădinile sau livezile.

   

Articolul precedentVIDEO Meci de infarct între Dinamo și Universitatea Cluj
Articolul următorVremea, 6 mai: Cresc temperaturile în toată țara