Judecătorii Curții de Apel Târgu Mureș au motivat repede decizia în premieră din 22 noiembrie, prin care Statul a fost obligat să plătească daune pentru că nu a protejat viața unei femei împușcate de fostul concubin. În motivare se arată că ”autorităţile aveau cunoştinţă de săvârşirea unor acte de violenţă şi de ameninţare a vieţii victimei, dar nu au luat nicio măsură pentru a o proteja.”

”Instanţa reţine că lipsa de reacţie a autorităţilor, neluarea niciunei măsuri în vederea protejării vieţii victimei au favorizat repetarea faptelor de violenţă ce au culminat cu uciderea victimei.”, scriu judecătoarele Georgeta Oltean și Camelia Rusu de la secția I civilă a Curții de Apel Târgu Mureș. Amintim că reclamanții – părinții tinerei ucise și copilul ei -, reprezentanți de SCA Chiriță și Asociații din Cluj, au primit daune de 150.000 de euro. Clujust.ro prezintă partea esențială din decizia istorică nr.503/A/2018 de la CA Târgu Mureș:
”În fapt, între victima S. G. E şi agresorul Szasz Imre Marton au existat relaţii de concubinaj, din care a rezultat minorul reclamant S. K. K., născut la data de 12 iunie 2014. La scurt timp după naşterea acestuia, victima, care la acel moment locuia împreună cu tatăl copilului, determinată de comportamentul violent al acestuia s-a mutat împreună cu minorul în casa părintească, fără a rupe definitiv relațiile cu fostul concubin. Începând cu luna noiembrie 2016 acesta a ameninţat-o pe victimă că o va împușca.

La data de 15 ianuarie 2017, victima a apelat numărul de urgenţă 112, reclamând exercitarea unor acte de violenţă asupra sa de către fostul concubin, la fața locului deplasându-se echipajele de intervenție, respectiv doi polițişti, însă agresorul părăsise locul faptei. Poliţiştii au încheiat un proces-verbal (fila 19 în dosarul penal).

În urma acestui incident, victima a formulat o plângere penală, ce a fost înregistrată în data de 16 ianuarie 2017 și s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală Târgu-Mureş, unde i s-a eliberat un certificat medico-legal.

La data de 17 ianuarie 2017 s-a început urmărirea penală cu privire la infracţiunile de loviri sau alte violenţe, distrugere şi ameninţare (fila 13, dosar penal).

La data de 18 ianuarie 2017, fostul concubin al victimei s-a deplasat împreună cu mai multe persoane la barul unde aceasta lucra şi a provocat scandal, a împins-o peste câteva mese din bar, a spart sticle și pahare și i-a adresat injurii și amenințări, reclamanta G. E, mama victimei, apelând numărul de urgență 112, însă operatorul i-a comunicat faptul că nu poate trimite un echipaj de intervenție, nefiind cunoscută adresa barului. Reclamanta a revenit după câteva minute cu informații privitoare la locație, comunicându-i-se că nu se va deplasa un echipaj de intervenție, operatorul apreciind că pericolul dispăruse.

După acest incident, victima a formulat o nouă plângere penală împotriva fostului său concubin, arătând că acesta a ameninţat-o cu moartea, plângere ce a fost înregistrată la data de 19 ianuarie 2017, în aceeaşi zi dispunându-se începerea urmăririi penale pentru ameninţare (fila 14, dosar penal) și a apelat la un avocat pentru a solicita emiterea unui ordin de protecție.

La data de 22 ianuarie 2017, în jurul orei 20,00, numitul Szasz Imre Marton, folosind o armă de vânătoare, a împușcat-o pe victimă, care a fost rănită grav și a decedat la scurt timp după transportarea la spital.

Citeşte mai multe detalii pe CLUJUST.RO

Articolul precedentBărbatul bănuit de tentativa de răpire de la Tîrgu Mureș, reținut
Articolul următorBiserica evanghelică din Daia – reparată cu bani americani