Actualitate· 2 min citire

22 de mureșeni amendați pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea, în contextul stării de alertă

22 de mureşeni amendaţi pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea, în contextul stării de alertă

22 de mureşeni amendaţi pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea, în contextul stării de alertă

Scris de A L Publicat: 11 feb. 2021, 09:42

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 174 de sancțiuni contravenționale

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, Polițiștii din Mureș, împreună cu polițiști locali, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat si au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar și mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

În cadrul acțiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele față de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință, în intervalul orar 23.00-05.00, precum și portul măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise/deschise.

Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 135 de societăți comerciale, peste 180 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1.865 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 174 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.000 de lei, astfel:

- 152 de sancțiuni, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală;

- 22 de sancțiuni, persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic și în perioada următoare, pe raza întregului  județ.


Sursa: Realitatea de Mures

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate