Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a prezentat miercuri, 3 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, stadiul pregătirilor referendumului național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018.
La nivelul județului Mureș, au existat 23 de cazuri în care președinți ai unor secții de votare au cerut să fie schimbați.
„Am văzut că în anumite județe sunt probleme deosebite legate de președinții secțiilor de votare. La nivel de județ avem 23 de persoane care au cerut să fie schimbate din calitatea de președinte de secție de vot pe diferite motive, fie de sănătate, fie că nu sunt în țară. Conform legii, instituția care desemnează președinții secțiilor de votare sunt cei de la Tribunalul județean, în speță președintele Tribunalului Județean”, a spus prefectul Mircea Dușa.
Cele 23 de persoane care au solicitat schimbarea din funcția de președinte al secțiilor de votare au fost înlocuite.