45 de tineri proveniți din medii defavorizate vor fi sprijiniți pentru obținerea permisului de conducere. Tinerii sunt beneficiarii celei de-a patra ediții a programului „Permis pentru viitor”. Printre câștigătorii din 2019 se află și László Kalma din Cotuș, județul Mureș.
Ca și în cazul edițiilor precedente, sprijinul se acordă tinerilor cu posibilități materiale reduse, pentru care deținerea permisului reprezintă o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, sau poate constitui un instrument benefic în îndeplinirea și extinderea atribuțiilor de serviciu în cazul celor deja angajați.
„În cursul lunii martie vom încheia contractele și vom pune resursele financiare la dispoziția noilor beneficiari. Astfel, aceștia vor putea să se înscrie la școala de șoferi, să înceapă cursurile și să se prezinte la examen spre sfârșitul verii”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
În cei patru ani de la prima lansare în 2015, programul Permis pentru viitor a fost premiat de două ori pe plan național: la Gala Societății Civile 2018 și la Romanian CSR Awards 2017. Concursul de proiecte pentru ediția a 4-a a fost lansat la 27 noiembrie 2018, iar termenul de trimitere a dosarelor a fost 25 ianuarie 2019. Fondul programului este de 75.000 lei.
În cadrul celor trei ediții anterioare ale programului, 57 de tineri au obținut permis de conducere și 32 sunt programați pentru examen sau se află în diferite faze ale pregătirii.