Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni – Biroul de Investigații Criminale au identificat și reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș, în vederea executării măsurii preventive dispuse.
Mai exact, Poliția municipiului Târnăveni a fost sesizată, la data de 13 martie, prin SNUAU 112, referitor la sustragerea mai multor bunuri din două anexe gospodărești, aflate în municipiul Târnăveni.
Din cercetările derulate de polițiști a rezultat faptul că, în perioada 11 – 13 martie, cei în cauză ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință din municipiul Târnăveni, iar din interiorul a două anexe gospodărești, ar fi sustras, în două rânduri, mai multe bunuri, respectiv un cărucior de mână, un polizor, o betonieră, o scară din aluminiu, o roabă și mai multe unelte, în valoare de aproximativ 2000 de lei.
În cursul zilei de ieri, 15 martie, în urma activitățlor investigative derulate de polițiști, s-a reușit identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea faptei, în persoana a 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani, din municipiul Târnăveni și comuna Mica, aceștia fiind conduși pentru audieri la sediul unității de poliție.
De asemenea, prejudiciul produs a fost recuperat în totalitate de către polițiști.
La aceeași dată, față de cei în cauză, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Activitățile au fost desfășurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.
Sursa: Realitatea de Mures