Sute de reprezentanți ai industriei de profil, piloți, mecanici, furnizori de echipamente și piese, organizatori de evenimente, precum și reprezentanți ai Federațiilor de Automobilism și Motociclism au participat sâmbătă, 10 noiembrie 2018, la evenimentul inaugural al Circuitului Transilvania Motor Ring.

Transilvania Motor Ring este cel mai mare complex dedicat sporturilor cu motor din România și singurul de acest fel din Transilvania. Acesta se întinde pe o suprafață de 35 de hectare, iar evenimentul de sâmbătă a adus deja rezervări pentru organizarea de evenimente în cursul anului 2019.

„Am avut invitați alături de noi atât reprezentanții federațiilor de motociclism cât și de automobilism, de asemenea, reprezentanții Automobil Clubului Român, avem discuții cu dânșii pentru organizarea de campionate naționale și internaționale pe acest circuit. Până la ora actuală avem rezervat, să vedem câte se vor concretiza, 37 de evenimente pentru anul 2019”, a declarat Thomas Moldovan, șeful Serviciului de specialitate din cadrul Consiliului Județean care administrează circuitul.

Autoritatea publică urmărește, de asemenea, creșterea atractivității zonei pentru dezvoltarea turismului.

„Este primul circuit construit la acest nivel în România, este o investiție a Consiliului Județean Mureș, din fonduri europene și din fonduri proprii. Cred că este una dintre cele mai mari investiții din ultima perioadă a Consiliului Județean și una dintre investițiile care pot ridica potențialul turistic al regiunii pentru că aici pasionații de sporturi cu motor găsesc o locație deosebită. Scopul evenimentului a fost de a prezenta celor din domeniu infrastructura și facilitățile de aici și cred că vom avea anul viitor foarte multe evenimente care vor bucura publicul”, a declarat președintele Consiliului Județean Mureş, Péter Ferenc.

Investiția cu o valoare de peste 55 milioane de lei a fost realizată de Consiliul Judeţean Mureş, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

Articolul precedentACCIDENT GRAV: O mașină cu trei tineri a plonjat în Turbină
Articolul următorTiti Aur și Mihai Leu, despre Transilvania Motor Ring