IRUM Reghin a lansat în anul Centenarului Unirii primul tractor 100% românesc, conceput şi construit de inginerii societăţii, la 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare româneşti.

 

Primul tractor românesc, TAGRO, este un tractor conceput și realizat pe platforma IRUM Reghin.

Proiectul TAGRO a fost realizat în Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Utilaje Agricole și Forestiere – IFOR – care funcționează la Reghin. Acest centru a fost înființat de grupul de firme MAVIPROD, în incinta fabricii IRUM și a presupus o investiție de 2,65 milioane de euro reunind aproximativ 50 de ingineri români.

Investiția în concretizarea proiectului TAGRO a însemnat alți 4.000.000 de euro puși la dispoziție de grupul MAVIPROD, acționarul IRUM. TAGRO este primul tractor agricol românesc, produs după o pauză de 10 ani.

Acest tractor este destinat cu precădere fermelor mici și mijlocii și va fi vândut atât pe piața internă, cât și pe cele externe. TAGRO va avea toate dotările necesare unui tractor modern, inclusiv comenzi prin radio și aer condiționat. Înainte de lansare, tractorul a fost testat în România și în Italia, iar până la finalul acestui an se va finaliza procesul de omologare în cadrul Registrul Auto Român București.În prezent, IRUM are aproape 500 de angajați, iar cifra de afaceri pe anul 2017 la nivelul grupului MAVIPROD din care care face parte și IRUM este de 40 milioane de euro.

Tractorul poate fi vizitat în cadrul târgului INDAGRA (31 octombrie – 4 noiembrie) – platforma V5, STAND 08, 19.sursa: Digi24

Articolul precedentStudenți mediciniști mureșeni, în China
Articolul următor#Colectiv. Comemorare la Tîrgu Mureș