Un eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Femeii în Sântana de Mureș s-a transformat într-o paradă de forță a primarului Dumitru Moldovan, care a interzis un recital al interpretei Ionela Moruțan.
Evenimentul a fost semnalat de consilierul județean, Marius Cerghizan, locuitor al Sântanei, care a participat la eveniment: “Doamnele pensionare s-au adunat să se sărbătorească și m-am bucurat să le fiu alături, cu o floare și un gând bun. Pentru că am privilegiul ca binecunoscuta interpretă Ionela Moruțan să se numere printre prietenii mei, am invitat-o să le aducă femeilor din Sântana câteva din cântecele care bucură o țară întreagă. Cu un tupeu demn de un logofăt aflat pe propria-i moșie, primarul Dumitru Moldovan i-a interzis să urce pe scenă. Pentru că așa a vrut el! Îl consider un abuz inexplicabil și nejustificat”, spune Cerghizan.
Contactat de realitateademures.net, primarul Dumitru Moldovan a admis că i-a interzis Ionelei Moruțan să urce pe scenă, deși Primăria comunei Sântana de Mureș nu a fost organizatorul manifestării. “Am participat la acest eveniment, în calitate de organizator, ca persoană fizică, împreună cu o doamnă care conduce Asociația Pensionarelor din Sântana (sic!) ”. Primarul Moldovan spune că s-a opus acestui recital, având în vedere că în sală erau și “doamne maghiare și nu am vrut să creăm un moment neplăcut ”.
Consilierul județean Marius Cerghizan (PNL) cataloghează opinia primarului Moldovan aberantă, având în vedere că programul Ionelei Moruțan ar fi inclus trei melodii, dedicate mamelor, fără nicio legătură cu latura naționalistă sugerată de primar.