Caravana mobilă de vaccinare va ajunge în fața bisericilor din municipiul Târgu Mureș, în fiecare duminică. Startul va fi dat duminică, 24 octombrie, la Catedrala Mare Ortodoxă, între orele 10:30-13:00.

 

Acțiunea este organizată de Instituția Prefectului-județul Mureș, Serviciul Județean de Ambulanță Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale Mureș.

Imunizarea, care se va face cu vaccinul Johnson&Johnson, este gratuită și nu este nevoie de programare, ci numai de un act de identitate valabil.

„Mulțumim Bisericii Ortodoxe din Târgu Mureș pentru sprijin! Continuăm acțiunile de vaccinare fără programare. Ne vedem duminică, la Catedrala Mare”, a transmis prefectul județului Mureș, Mara Togănel.

Activitatea în cadrul centrului mobil de vaccinare se va desfășura într-o ambulanță și este asigurată de o echipă formată din medici și asistenți medicali.

În timpul săptămânii, caravana va fi prezentă în toate cartierele municipiului Târgu Mureș, iar în zilele de duminică, în proximitatea bisericilor din oraș, după un program care va fi anunțat la începutul săptămânii viitoare.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentTrei bărbați din județele Mureș și Cluj, reținuți pentru proxenetism! Ce au găsit anchetatorii la percheziții
Articolul următorCoronavirus România: 15.261 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2