Un accident rutier s-a petrecut vineri seara pe DN16, la limită cu județul Mureș, în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule. O persoană a fost rănită și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

 

Polițiștii au fost sesizați, vineri, ]n jurul orei 18.00, despre un accident rutier produs pe DN 16, la limită cu județul Mureș, în care au fost implicate două autovehicule.

„La fața locului s-a constatat că o femeie în vârstă de 30 de ani, din județul Neamț, care se deplasa cu autoturismul înspre Cluj-Napoca, intr-un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vechiule, condus din sensul opus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Iași.

Momentan traficul este blocat, urmând a fi eliberat după încheierea cercetărilor.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”,  a transmis IPJ Cluj.

La locul accidentului au intervenit și pompierii mureșeni. Un bărbat a fost rănit (cod galben).

„Pompierii Secției Sărmașu au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2, în localitatea Sărmășel Gară, în urma producerii unui accident rutier între un autocamion și un autoturism.

O victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 35 de ani a fost preluată de echipajul medical SMURD și transportată ulterior la spital pentru îngrijiri suplimentare.

S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor, întrucât au rezultat scurgeri de combustibil pe carosabil, iar ulterior echipajele au acționat pentru îndepărtarea efectelor negative produse în urma accidentului”, a transmis ISU Mureș.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentActivități de prevenire a consumului de droguri, adresate copiilor din casele de tip familial
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET