Idee inovativă a studenţilor de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi! Acești au creat îngheţata de afine cu capsule de ulei esenţial de trandafir, care are proprietăţi de calmare, liniştire şi ajută la calmarea tusei.

Potrivit creatorului produsul inovativ, îngheţata este naturală 100%, nu are conservanţi, stabilizatori sau coloranţi.

„Este vorba de îngheţată de afine în care am introdus aromă de trandafir sub formă încapsulată, este o inovaţie de fapt. De asemenea, aroma de trandafir este puţin folosită în produse de îngheţată şi sperăm să reprezinte senzaţia verii. Inovaţia constă în capsularea uleiului de trandafir pur sub formă de pulbere ca să nu-şi piardă caracteristicile şi să poată fi regăsit integral în îngheţată. Aroma uleiului esenţial de trandafir se va elibera treptat şi va lăsa un post-gust foarte plăcut, care va dura câteva ore după ce îngheţata a fost consumată”, spune creatorul ingenioasei înghețate.

 

Produsul inovativ va fi prezentat într-o sesiune de comunicări ştiinţifice şi într-un concurs gastronomic, urmând ca mai apoi să fie produs într-o gelaterie.

Din informațiile de până în prezent, preţul pe cupă ar fi în jur de 6 lei.

Articolul precedentPolițiștii mureșeni, la datorie de Paște!
Articolul următorDenumirea partidului politic pe care îl va înființa Cristian Rizea a fost înregistrată la ASP. „De astăzi rescriem istoria Republicii Moldova”