Eva Suketes, fata de 15 ani din Odorheiu Secuiesc care ar fi fost luată cu forța de pe o stradă din Târgu Mureș și băgată într-un Audi, a fost găsită, potrivit Observatornews.ro.
Adolescenta le-a povestit polițiștilor că a fost plimbată cu mașina prin județ, după care a fost lăsată într-o autogară din Târgu Mureș.
„În ceea ce privește minora de 15 ani, din Odorheiul Secuiesc, a cărei răpire a fost sesizată la data de 30 noiembrie 2020, vă comunicăm că, în această dimineață, aceasta și unchiul său s-au prezentat la sediul Politiei municipiului Târgu Mureș”, a transmis IGPR.
Minora a declarat verbal că a fost plimbată cu o mașină prin judetul Mureș, după care a fost lăsată intr-o autogară din Târgu-Mureș, unde a fost găsită de unchiul său.
Polițiștii au dispus încetarea mecanismului „Alertă Răpire Copil”, iar cercetările continuă, în vederea identificării autorilor și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.