Minora de 15 ani, răpită luni seara de persoane necunoscute, a fost găsită. Presupușii răpitori ar fi abandonat-o într-o autogară din Târgu Mureș, după ce au plimbat-o prin județ.

 

 

„În ceea ce privește minora de 15 ani, din Odorheiul Secuiesc, a cărei răpire a fost sesizată la data de 30 noiembrie 2020, vă comunicăm că, în această dimineață, aceasta și unchiul său s-au prezentat la sediul Poliției municipiului Târgu Mureș”, informează Poliția.

De asemenea, minora a declarat verbal că a fost plimbată cu autoturismul prin judetul Mureș, după care a fost lăsată intr-o autogară din Târgu-Mureș, unde a fost găsită de unchiul său.

S-a dispus încetarea mecanismului “Alertă Răpire Copil”, iar cercetările continuă, în vederea identificării autorilor și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.

 

Poliţia Română a anunţat, luni seară, că în jurul orei 17.40, a fost sesizată răpirea unei fete de 15 ani, Suketes Eva, din Odorheiu Secuiesc, care ar fi fost luată cu forța de persoane necunoscute și introdusă într-un autoturism de culoare gri, marca Audi, după care s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută.  

 

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentA fost găsită tânăra din Harghita răpită la Târgu Mureş
Articolul următorRealitatea.NET domină net online-ul românesc: locul 1 la nivel național, în luna noiembrie. Site-urile Trustului Realitatea, creștere spectaculoasă