Un accident grav s-a petrecut, marți dimineața, pe DN 13A, în localitatea mureșeană Chibed, unde un autocamion a lovit un microbuz de persoane. În urma evenimentului rutier, șoferul microbuzului a decedat, alte trei persoane au fost rănite grav, iar 9 au fost rănite ușor.

 

În această dimineață, în jurul orei 07.00, polițiștii rutieri și echipajele operative din cadrul Punctului de Lucru Sovata și Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare, o autospecială cu descarcerare, o ambulanță Smurd de terapie intensivă mobilă, două ambulanțe prim ajutor, o ambulanță transport personal victime multiple, o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Mureș, precum și elicopterul SMURD, au intervenit la un accident de circulație produs pe DN13A, în localitatea Chibed, km 26+050 metri, între două vehicule.

Din primele date transmise de IPJ Mureș, conducătorul unui camion, respectiv un bărbat de 30 de ani, din comuna Batoș, care se deplasa pe direcția Sovata – Bălăușeri, într-o curbă la stânga, ar fi intrat în coliziune cu un microbuz care se deplasa din sensul opus .

În interiorul microbuzului se aflau șoferul și 12 pasageri.

Din nefericire, în urma coliziunii, conducătorul microbuzului, un bărbat de 45 de ani, a decedat, iar ceilalți pasageri au fost evaluați la fața locului de către echipajele medicale de specialitate. 

Astfel, în urma accidentului au rezultat 13 victime, dintre care o persoană decedată, 3 persoane rănite grav și 9 rănite ușor conform primelor concluzii de la fața locului. Toate persoanele rănite au fost transportate la unități medicale pentru acordarea de îngrijiri și pentru alte investigații de specialitate. Pentru două victime a fost necesară intervenția elicopterului SMURD.

Conducătorul camionului a fost testat cu aparatele alcooltest și DrugTest, rezultatele fiind negative.

De asemenea, la locul producerii accidentului au fost solicitați reprezentanții I.S.C.T.R. și S.D.N. Târgu Mureș, iar în intervalul de timp în care se efectuează activitățile specifice la fața locului și până la degajarea părții carosabile, traficul în zonă este deviat pe ruta Viforoasa – Miercurea Nirajului – Sărățeni, urmând a reveni cu detalii la momentul posibilității de reluare a circulației.

În cauză polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în cadrul căruia urmează să stabilească toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentPreliminarile EURO 2024. România – Kosovo, marți pe Arena Națională
Articolul următorCând expiră banii de pe cardurile de energie. Până la această dată mai poți plăti facturile