Un bărbat din localitatea Gurghiu a ajuns miercuri după-amiaza la spital, după ce autoturismul în care se afla s-a izbit de un cap de pod, în localitatea Gornești. La volanul mașinii se afla un tânăr de 19 ani, tot din Gurghiu.

 

Un accident rutier s-a produs azi după-amiază în localitatea Gornești la ieșire spre Reghin, un bărbat, pasager în autoturism, rămânând încarcerat.  

La locul accidentului au intervenit pompierii militari din Reghin, care au extras victima și au predat-o echipajului SAJ. 

Potrivit ISU Mureș, victima, de cod galben, a fost transportată la spital.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii.

„Un tânăr în vârstă de 19 ani a condus un autoturism dinspre municipiul Târgu Mureș înspre Reghin, iar la un moment dat, pe raza localității Gornești, a pierdut controlul asupra autoturismului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani, pasager în autoturismul condus de tânărul în vârstă de 19 ani”, a declarat pentru Realitatea de Mureș, Alexandra Petrovici, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș. 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentPrețul la pompă aduce șoferii în criză. Expert în energie: „Este vorba de o manipulare”
Articolul următorPreședintele Asocieției Benzinarilor Particulari, despre isteria creșterii prețului carburanților: E o șmecherie nesimțită