Sâmbătă seara, în jurul orei 21.45, pe DN 13 E 60 – intersecţie cu DJ 151 D, la km 156+950 m, în localitatea Acăţari, un bărbat de 44 de ani, din localitatea Acăţari, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, după care a părăsit partea carosabilă, intrând în şanţul din partea stângă a direcţiei de mers.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o valoare de 2,83 mg\l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, precum şi a unui pasager aflat în autoturismul condus de acesta. În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
La data de 12 mai a.c., în jurul orei 00.19, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Tîrgu Mureş au fost sesizaţi despre producerea unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, pe strada Margaretelor din municipiul Tîrgu Mureş.
Poliţiştii au constat faptul că, un bărbat, de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat pe marginea drumului. În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o valoare de 0,88 mg\l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.