Alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Rolul lui Marius Pașcan

marius pascan
Eugen Tomac a declarat că a avut discuții cu președintele PNL și că liberalii vor susține demersul PMP pentru a se reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
"PMP i-a mandat pe Petru Movilă și Marius Pașcan să prezinte un memorandum prin care invităm partidele parlamentare din opoziție să îl susțină și, în cel mai scurt timp, să dăm un vot final pe acest proiect care este în Parlament."
Președintele executiv al PMP, Marius Pașcan, mandatat cu realizarea memorandumului care le va fi prezentat partenerilor din Opoziție a declarat că “vom depune demersul nostru (…), la secretariatul Camerelor Parlamentare Reunite solicitând transferarea proiectelor legislative anterior nominalizate de la comisia specială comună, la Camera Deputaților. Proiectul de lege inițiat de PMP încă din 2016 a fost adoptat tacit de Senat, dar în Parlament mai există patru inițiative care vizează acest obiectiv: o inițiativă a PNL, una a USR, alta a ALDE. În prezent, toate aceste proiecte se află la Comisia specială comună pentru legile electorale. Am adunat peste un milion de semnături din partea românilor pentru acest proiect legislativ și considerăm că, prin solidarizare și voință politică, poate fi adoptată această propunere legislativă în Camera Deputaților”, afirmă Marius Pașcan.
“Considerăm că prin alegerea primarilor în două tururi de scrutin se generează o mai bună prezență la vot, se oferă legitimitate mai mare pentru primari și se evită situația în care un primar este ales cu doar 10% - 12% din voturile celor înscriși în registrul electoral”, a spus Pașcan, care susține că “prin alegerea primarilor în două tururi nu se fragmentează voturile celor care au opțiuni politice nuanțate. Se diminuează posibilitatea aplicării strategiei de a candida a mai multor persoane menite doar să „rupă” din voturile unuia dintre candidați, așa numiții „iepuri”, care într-o competiție electorală strânsă pot reduce din voturile candidatului cu șanse, de dreapta sau de stânga."
Deputatul PMP mai afirmă că “proiectul generează o mai bună selecție a candidaților desemnați de partide pentru funcția de primar. Vor fi importanți și oamenii, nu numai votul politic, așa cum se întâmplă de multe ori acum. De asemenea, se creează premisele unei reînnoiri a clasei politice de la nivel local. Pentru că oferă mai multe șanse celor care candidează împotriva baronilor locali aflați în funcție, care se folosesc, de multe ori, de o rețea ocultă de acumulare a voturilor.”
În opinia lui Marius Pașcan, există un sprijin masiv din partea societății civile în favoarea acestui proiect și este de dorit o simetrie legislativă cu ceea ce se întâmplă, spre exemplu, în cazul alegerii Președintelui.
“Rămâne de văzut ce succes va avea demersul nostru, având în vedere că PSD și aliații săi, din fericire tot mai puțini, se împotrivesc din răsputeri acestei inițiative legislative. Baronii PSD, unii realeși consecvent de aproape 30 de ani, își simt puse în pericol pozițiile de primari iar PSD deține majoritatea primarilor la nivel național. Nu va fi simplu de răsturnat această blocadă a privilegiaților legislativ, fiind o luptă similară cu cea a răsturnării actualei guvernări printr-o moțiune de cenzură. Nădăjduim că vom reuși!”, a concluzionat deputatul de Mureș, Marius Pașcan, președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară.
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News


























