Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a avut o întrevedere cu Excelența Sa, doamna Isabel Rauscher, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Austria în România.

Prefectul județului Mureș a precizat că finalizarea autostrăzii Târgu Mureș – Câmpia Turzii, cu realizarea legăturilor ulterioare, spre Oradea, Timișoara și, în viitor, spre Iași, va da posibilitatea valorificării potențialului economic și turistic al acestei zone.

Mircea Dușa a arătat și faptul că în județul Mureș există deja două localități care au o strânsă colaborare cu localități din Austria, respectiv Târgu Mureș și Ibănești și a subliniat importanța încheierii unor viitoare înfrățiri între unitățile administrativ teritoriale din cele două țări, cu multiple avantaje bilaterale.

De asemenea, județul Mureș are o strânsă colaborare cu Republica Austria și pe plan cultural și turistic, iar pe plan universitar există numeroase posibilități de cooperare cu instituțiile de învățământ superior, mai ales cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Ambasadorul Austriei a avut și o întrevedere cu Președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, care, la finalul întâlnirii a declarat că: „Am prezentat Excelenței Sale punctele tari ale județului Mureș, potențialul turistic al regiunii, precum și proiectele mari ale Consiliului Județean Mureș.Totodată am discutat și despre posibilitățile de întărire a relațiilor economice existente, Austria fiind unul dintre principalii parteneri economici ai României. La nivelul județului Mureș funcționează peste 50 de societăți cu capital austriac, printre care una dintre cele mai mari firme, care are peste 1000 de angajați”, a transmis Peter Ferenc.

 

Articolul precedentMaimuțele confiscate de la Nuțu Cămătaru au ajuns la Zoo Târgu Mureș
Articolul următorRăzboi în politica de pe Poklos: ALDE VS UDMR. S-a rupt lanțul de iubire?