În luna octombrie, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş, au fost comunicate 42 evenimente, din care 2 mortale. Unul dintre cazuri este al unei persoane care, în timp ce se îndrepta spre locul de muncă, a murit în urma unui accident rutier. În celălalt caz, este vorba de un bărbat găsit spânzurat la locul de muncă. În ambele situații, inspectorii ITM cercetează cauzele producerii morții celor două persoane.
În aceeași perioadă, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru 8 angajatori, constatându-se 9 neconformităţi în domeniul SSM.
Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, respectiv 6 avertismente şi 3 amenzi în cuantum de 21.000 lei.
Domeniile de activitate ale angajatorilor care au fost sancţionaţi cu amenzi sunt: activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului, colectarea deşeurilor nepericuloase, transporturi rutiere de mărfuri.