Angajaţii Penitenciarului Târgu Mureş au refuzat, vineri dimineaţă, să intre în serviciu şi au ameninţat că nu îşi vor îndeplini sarcinile, inclusiv de Crăciun şi de Revelion, până la deblocarea legii salarizării unitare şi eliminarea discriminărilor în ceea ce priveşte pensiile militare de stat.
Este vorba despre un protest spontan care va dura aproximativ două ore şi care va duce la întârzieri în sistem de aproximativ 4 -5 ore la tot ce înseamnă activitatea curentă, a declarat, vineri, pentru Agerpres, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) din România, Alin Pop, care este şi preşedintele Sindicatului „Unirea” din Penitenciarul Târgu Mureş.
Potrivit acestuia, dacă revendicările angajaţilor din sistemul penitenciar nu vor fi rezolvate, sindicaliştii vor decide dacă forma lor de protest va lua alte dimensiuni.
„Dacă nu se rezolvă, este posibil ca de Crăciun şi de Revelion să nu intrăm în penitenciare. Vom veni la serviciu, însă vom rămâne în faţa instituţiei”, a afirmat Alin Pop.
FSANP consideră că lipsa de interes a guvernanţilor faţă de structurile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională afectează calitatea serviciilor oferite cetăţenilor de aceste instituţii fundamentale ale statului.
Sursa: Realitatea de Mures