Peste 1900 de absolvenți au fost prezenți astăzi pe stadionul Municipal pentru a fi celebrați de părinți, cadrele dactice și de invitații speciali ai evenimentului.
Rectorul UMFST, Leonard Azamfirei, i-a felicitat și a cerut audienței să le aplaude efortul.
„Promoția 2019 aduce în fața dumneavoastră absolvenți ai 6 facultăți din 35 de programe de licență și 31 de programe de masterat. Ei se află astăzi aici, în mijlocul dumneavoastră și vor pleca din universitate peste 1900 de absolvenți. Pentru efortul pe care l-au făcut în toți acești ani de studii, pentru capacitatea de a izbândi, de a iși urma visul și de a îl, vă rog pe toți să vă ridicați in semn de prețuire și să îi aplaudăm pe tinerii noștri absolvenți.”
S-a acordat apoi titlul de licențiat și de master absolvenților promoției 2019 la toate liniile de studii, cu discursuri ale șefilor de promoție.
Festivitatea s-a încheiat cu depunerea Jurământului lui Hipocrate de către mediciniști, după care toți absolvenții promoției 2019 au rostit Angajamentul solemn față de profesie și Universitate.