Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea Alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie, au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.
Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Mureş, Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureş, Punct Poliţie de Frontieră Aeroport Târgu Mureş, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei de COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.
Astfel, în perioada 5-6 decembrie, 488 de efective, dintre care, 225 de poliţişti, 156 de jandarmi, 98 de reprezentanţi I.S.U. ,,Horea” Mureş, cu sprijinul altor structuri ale M.A.I., vor asigura paza şi protecţia a 570 de secţii de votare, ce s-au constituit pe raza judeţului Mureş.
Duminică, 6 decembrie, peste 160 de poliţişti vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.
Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel peste 130 de polițiști vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.
Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 101 polițiști vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.
În ziua procesului electoral, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş va avea în responsabilitate 244 de secţii de votare, constituite în 234 de locaţii, unde vor fi prezenţi 236 de poliţişti, în timp ce Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureş şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş vor avea în responsabilitate 179 secții de votare dispuse în 156 locații, unde vor fi prezenți 156 de jandarmi.
Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.
Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.
225 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiștii I.S.U. Mureş au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.
Sursa: Realitatea de Mures