Două atacuri ale urşilor la două ferme situate între localităţile mureșene Corunca şi Păsăreni s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Localnicii spun că atacurile s-au soldat cu uciderea unui porc, a unui ţap şi a trei capre, iar alte două capre nu au mai fost găsite, informează RTM.
„Atacurile s-au produs la câteva ore unul de celălalt, s-ar putea să fie acelaşi urs, fiindcă zona e foarte apropiată, cam 200-300 de metri una de alta”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, Vasile Silaghi, gestionarul fondului de vânătoare.
El a spus că numai în zona Corunca-Livezeni, pe un areal destul de restrâns, sunt cam 15-20 de urşi, ceea ce e foarte mult, iar ursul care a atacat pare a fi un mascul.
Gestionarul fondului de vânătoare a mai atras atenția că în zona cu cei mai mulţi urşi s-a construit un traseu de biciclete, deşi specialiştii s-au împotrivit şi au avertizat asupra pericolului, fiindcă ruta trece prin apropierea zonelor de hrănire, la 200 de metri.
„S-a construit haotic, iar acum oamenii se plâng că sunt căprioare care le mănâncă fasolea sau mistreţi care le distrug culturile de porumb”, a mai spus Vasile Silaghi, citat de Agerpres.