În această săptămână, la întâlnirea Comitetului de Monitorizare al POIM, Directorul General CNAIR Narcis Neaga a declarat că, în 2019, se vor finaliza inclusiv tronsoanele Câmpia Turzii-Chețani și Chețani-Iernut, parte din Autostrada A3. Asociația Pro Infrastructură a reacționat vehement la afirmațiile lui Neaga.

„Sunt doar minciuni sfruntate contrazise vehement nu doar de bunul simț, de stadiul actual al proiectelor, avansul din anii precedenți, birocrația nerezolvată sau problemele financiare și de mobilizare ale unor constructori, ci și de Legea bugetului de stat pe 2019! Folosind rapoartele CNAIR și cifrele bugetului propus ieri, vedem că pe Autostrada A3 Câmpia Turzii-Chețani-Iernut avem nevoie de 462 milioane lei (TVA inclusă) pentru a ajunge la 100% din ambele contracte. Suma alocată de guvern? Doar 164,4 milioane (35,6%) prevăzute pe toată Autostrada Transilvania, între Târgu Mureș și Borș (mai sunt și alte mici secțiuni care, teoretic, vor consuma bani)”, opinează specialiștii de la Asociația Pro Infrastructură.

„Realitatea cruntă din teren? Segmentul din A3 dintre Câmpia Turzii și Chețani (Straco) a ajuns la DOAR 19% stadiu fizic, avansul din 2018 fiind de aproximativ 13%. Din cele 4 proiecte promise de șeful CNAIR, doar tronsonul Chețani-Iernut (Astaldi) are șanse teoretice de finalizare în 2019: este acum la 58%, iar anul trecut a avut un progres consistent de 39 de procente. Așa cum am spus și în 08.01.2019 scenariul realist ne indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km. Restul sunt doar promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane și minciuni gogonate”, concluzionează Asociația Pro Infrastructură.

Articolul precedentConsiliul Local Tîrgu Mureș: Dispute pentru îndatorarea orașului
Articolul următorPreședintele rectorilor din România – reacție dură la declarațiile referitoare la UMFST