Au fost identificate, pe domeniul public sau privat al municipiului Tîrgu Mureş, autovehiculele cu următoarele caracteristici:

1DACIA 1310 de culoare gri, fără număr de înmatriculare, abandonat pe domeniul public, str. Sârguinţei ( în parcarea de lângă Jandarmerie).

2FORD ESCORT de culoare albastră, fără număr de înmatriculare, abandonat pe domeniul public, str. Mestecănişului nr. 27 .

3PEUGEOT 306 de culoare albă, cu numărul de înmatriculare MS-056930, abandonat pe domeniul public, str. Transilvania nr. 23.

Precizăm că, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 156/2003, în situaţia în care vehiculul nu este revendicat de către deţinătorul legal şi ridicat de pe domeniul public sau privat al municipiului, după expirarea unui termen de 30 de zile de la data anunţului, prin dispoziţia primarului, autovehiculul va fi trecut în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, liber de orice sarcini, urmând a fi valorificat în condiţiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 421/2002.

Articolul precedentJocuri educative Playform la Tîrgu Mureș
Articolul următorCe fonduri puteți accesa în 2018