Poliția Locală Tîrgu Mureș aduce la cunoştinţă publică lista cuprinzând autovehiculele fără stăpân staţionate de cel puţin un an pe domeniul public sau privat al municipalităţii, tabel care se afişează şi la sediul Primăriei Tîrgu Mureş.

Au fost identificate pe domeniul public sau privat al municipiului Tîrgu Mureş, autovehiculele cu următoarele caracteristici:
1. SUZUKI de culoare verde, fără număr de înmatriculare, abandonat pe domeniul unităţilor administrativ-teritoriale, pe str. Libertăţii nr. 42.
2. BMW de culoare gri, fără număr de înmatriculare, abandonat pe domeniul public, pe str. Podeni vis a vis de nr. 52.

În situaţia în care vehiculul nu este revendicat de către deţinătorul legal şi ridicat de pe domeniul public sau privat al municipiului, după expirarea unui termen de 30 de zile de la data anunţului, prin dispoziţia primarului, autovehiculul va fi trecut în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, liber de orice sarcini, urmând a fi valorificat în condiţiile legii.

În cazul în care nu se va da curs acestei somaţii, vehiculele vor fi ridicate de pe domeniul public, iar eventuala restituire se va face conform art. 15, alin. 2 din H.G. nr. 156/2003, după achitarea unei amenzi contravenţionale de 2.000 lei şi a taxelor aferente ridicării şi depozitării vehiculelor.

Articolul precedentDIN NOU! Accidente mortale în județul Mureș
Articolul următorInscripția ,,all seasons” nu este suficientă pentru acceptarea anvelopelor de iarnă