La data de 8 aprilie, în jurul orei 15.50, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au depistat în flagrant delict, un bărbat de 46 de ani, din comuna Cristești, în timp ce ar fi sustras articole vestimentare, în valoare de aproximativ 500 de lei, dintr-un magazin aflat în municipiu.
În urma depistării, cel în cauză a fost condus la sediul unității de poliție pentru audieri.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
La aceeași dată, în baza probatoriului administrat, bărbatul de 46 de ani a fost reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, de către polițiști și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș, în vederea executării măsurii.
Cercetările sunt continuate în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Sursa: Realitatea de Mures