Polițiștii mureșeni au identificat și ridicat, în urma a 4 percheziții domiciliare desfășurate la persoane bănuite de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, două arme letale, precum și 34 de cartușe aferente uneia dintre arme. Un bărbat bănuit de faptă a fost reținut. 

 

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Brâncovenesti, împreună cu Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș, au pus în executare, miercuri, în Mureș, patru mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.

Potrivit IPJ Mureș, în urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate pentru cercetări o carabină (armă letală) de proveniență militară, 34 de cartușe aferente armei menționate, un pistol letal de calibru 9 mm, de proveniență militară, precum și 4 cartușe aferente pistolului –  arme provenite din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

De asemenea, a mai fost identificat un cartuș ce provenea tot din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În urma probatoriului administrat, față de un bărbat de 53 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin .

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentȘedință de Guvern | Ordonanță de urgență pentru majorarea salariilor profesorilor – GREVA continuă
Articolul următorIncendiu în Fițcău! Două persoane, cu atac de panică, iar o a treia a ajuns la spital