Pompierii Punctului de Lucru Deda au intervenit în această noapte, în jurul orei 03:00, în sprijinul pompierilor ISU Harghita din cadrul Gărzii de Intervenție Toplița, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Meștera, comuna Stânceni.
„Ajunse la fața locului echipajele au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de circa 200 mp, la nivelul acoperișului casei și în interiorul acesteia. Din nefericire, în interiorul locuinței a fost identificată și o victimă de sex masculin, în vârstă de 61 de ani, surprinsă de incendiu, decedată, carbonizată”, a transmis Georgiana Oltean, purtătorul de cuvânt al ISU Mureș.
S-a intervenit pentru limitarea și lichidarea incendiului, la fața locului acționând și pompierii voluntari din cadrul SVSU Toplița.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.
Sursa: Realitatea de Mures