La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, a avut loc şedinţa de evaluare a activităţilor desfăşurate şi a rezultatelor obţinute la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş în cursul anului 2020.

Și în anul 2020, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș și-a canalizat resursele, eforturile și acțiunile în direcția creșterii gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni prin protejarea persoanei și a patrimoniului, sporirea siguranței stradale și rutiere, precum și destructurării grupărilor infracționale.

Pe un palier important s-au situat în anul precedent activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Managementul instituţional practicat a fost adaptat continuu la evoluţiile fenomenului infracţional şi al mutaţiilor social-economice, prin măsuri obiective, aplicate potrivit conceptelor moderne de abordare a activităţii poliţieneşti.

Resursele umane

Din totalul posturilor prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în anul 2020, peste 79,00 % au fost ocupate.

Resursele logistice

În anul 2020, parcul auto al unității a fost înnoit cu 138 de mijloace de transport.

Prevenirea criminalităţii

Din analiza evoluţiei criminalităţii în anii anteriori, s-au stabilit ca şi priorităţi de acţiune pentru anul 2020 – prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, alături de prevenirea faptelor de violenţă în familie.

Printre proiectele şi campaniile cu impact mai ridicat, apreciate la nivel naţional ca bune practici, se pot aminti:

• Gândesc, vorbesc, acționez Pro Integritate;
• Bright Sky;
• Școala siguranței Tedi;
• 10 pentru Siguranţă! Sănătatea are prioritate;
• Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”, în parteneriat cu  Penitenciarul Tg-Mureş;
• Violența costă! Tu știi cât?;
• Alcoolul și tutunul nu te fac mai important!;
• În siguranță on-line;
• Ești victima traficului de persoane? Ai drepturi!.

Atingerea obiectivelor propuse în campaniile/proiectele derulate a avut la bază colaborarea cu structurile operative, parteneriatul concret cu alte structuri MAI, instituţii, autorităţi, precum şi cu susţinerea din partea mass media locală.

Menţinerea ordinii şi siguranţei publice

Pe raza județului Mureș, această activitate a fost orientată pentru prevenirea și combaterea criminalității, realizându-se într-un sistem integrat și într-un mediu comun de operare a structurilor M.A.I. și a altor autorități de securitate și ordine publică.

În anul 2020, au fost descoperite în flagrant 846 de fapte. Au fost executate 1493 de mandate de aducere și 198 de mandate penale. Totodată, polițiștii I.P.J. Mureș au soluționat 2873 de petiții/sesizări și au aplicat 40.940 de sancțiuni contravenționale. S-a intervenit la 29.483 de evenimente, fiind aplanate 2.577 de stări conflictuale.

Apeluri 112

La Dispeceratul integrat 112, au fost înregistrate 28.119 apeluri prin SNUAU 112, vizând strict atribuţiile poliţiei.

De asemenea, s-au efectuat intervenţii la alte 437 de evenimente semnalate prin dispecerate şi alte 636 de evenimente sesizate în mod direct de către cetăţeni. Nu în ultimul rând, la 291 de evenimente s-a intervenit datorită sesizării din oficiu a poliţiştilor, astfel că numărul total al intervenţiilor la evenimente este de 29.483.

Criminalitatea stradală

Indicatorii ce reflectă acest segment scot în evidenţă faptul că, în anul 2020, infracţionalitatea stradală sesizată a scăzut față de anul 2019, cu -30,53%, peste 80%  dintre infracțiunile stradale fiind sesizate în mediul urban şi 20 % în mediul rural. De asemenea, 53% dintre acestea au fost comise pe timpul nopţii.

Criminalitatea în mediul rural

În ceea ce privește infracțiunile sesizate în mediul rural, în anul 2020, acestea au  înregistrat o scădere cu 0,93%, faţă de anul precedent.

Poliţia de proximitate şi siguranţa comunităţii

În cursul anului 2020, activitatea poliţiştilor de proximitate din judeţul Mureş, a fost orientată cu precădere spre cercetarea/soluţionarea infracţiunilor date în competenţă şi pentru realizarea activităţilor de relaţionare cu comunitatea, în scopul creşterii eficienţei activităţilor de prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi altor fapte antisociale prin care este afectată siguranţa publică.

Pe parcursul anului 2020, poliţiştii de proximitate au consiliat 2.337 de persoane care le-au solicitat sprijinul ori care au fost identificate ca potenţiale victime ale unor infracţiuni. Au fost aplanate 550 de stări conflictuale.

Siguranţa în unităţile de învăţământ

În anul trecut, în unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar, nu s-au înregistrat fapte grave prin care să fi fost afectat procesul de învăţământ sau viaţa/ integritatea corporală a elevilor sau a cadrelor didactice.

Combaterea criminalităţii

În ultimii ani, în judeţul nostru se înregistrează un trend descrescător al criminalităţii.

În anul 2020, infracţionalitatea sesizată scade cu 12,52%, faţă de cea înregistrată în anul precedent. Infracţionalitatea economico-financiară a înregistrat o creștere cu 13,75%, iar infracţionalitatea judiciară a înregistrat o scădere faţă de anul 2019, cu -19,82%.

Infracţiuni economico-financiare

Poliţia mureşeană a acţionat în funcţie de evoluţia fenomenului specific, pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea activităţilor ilicite ale agenţilor economici şi ale persoanelor fizice.

În cadrul activităților specifice, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat 386 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 535.000 de lei și au confiscat numerar și bunuri în valoare de peste 53.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii specialişti pe linie de criminalitate economică au ridicat în vederea confiscării 100.860 de țigarete, în valoare de aproximativ 70.000 lei, 206 litri alcool, în valoare de 8250 lei, precum și alte bunuri în valoare totală de 2.800.000 lei, 232 de cărți, 245 de articole îmbrăcăminte, precum și 45 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute.

Totodată, au fost dispuse măsuri asiguratorii în cadrul dosarelor penale pe linie de evaziune fiscală, asupra a 10 terenuri, 5 autoturisme, 6 imobile, 7 autoutilitare, un boldo-excavator, o remorcă, până la concurența sumei de 6.028.234  lei, iar 10 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni au fost reţinute.

Criminalitatea contra persoanei

În anul 2020, infracţiunile contra persoanei au înregistrat o scădere comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, cu -14,11%.

Ponderea cea mai mare din totalul infracţiunilor contra persoanei o ocupă lovirile sau alte violenţe, infracţiuni care înregistrează scădere comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, cu -15,38%.

Criminalitatea contra patrimoniului

În anul 2020, la nivelul judeţului Mureş, infracţiunile contra patrimoniului, au înregistrat o scădere cu -21,44%, faţă de anul precedent.

Categoriile de furturi care au înregistrat scăderi sunt furturile din locuințe (-29%), furturile din societăți comerciale (-19%), furturile din buzunare, poșete, genți ( -62,5%), precum și furturile din auto (-47 %).

Pe trend descendent se situează și infracțiunile de tâlhărie, care înregistrează o scădere cu -40% față de anul 2019.

Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase

La regimul armelor, au fost constatate 42 de infracţiuni, fiind scoase din circuitul civil 73 de arme letale şi neletale, iar 1456 de cartuşe muniţie letală şi neletală au fost ridicate în vederea confiscării.

Pe linia braconajului cinegetic au fost constatate 18 infracţiuni. A fost ridicată cantitatea de 343 kg. carne de vânat, 104 trofee, capcane, proiectoare şi 3 autoturisme.

13 persoane au fost reţinute pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.

Pe linie de explozivi au fost constatate 19 infracţiuni, a fost finalizată acţiunea „FOC DE ARTIFICII 2020/2021”, fiind confiscate 950 kg. de obiecte pirotehnice.

Infracţionalitatea în domeniul silvic

În cursul anului 2020, au fost organizate 1.509 de acţiuni şi controale pentru combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic, fiind aplicate 423 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 593.400 de lei.

De asemenea a fost confiscată cantitatea de 4.563,84 mc material lemnos, în valoare de 1.155.250 lei, cu 27% mai mult față de anul 2019, precum și 2 autoutilitare, 4 atelaje hipo, 16 moto-fierăstraie și 10 topoare.

Siguranţa traficului rutier

Analiza efectuată asupra dinamicii accidentelor rutiere grave înregistrate în cursul anului 2020, relevă că în perioada de referinţă, accidentele grave au înregistrat o scădere cu -27,68%, numărul de persoane decedate o scădere cu -25,00%, iar numărul persoanelor rănite grav o scădere cu -28,88%,  comparativ cu anul 2019.

Totodată, în perioada supusă analizei, principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt:

• viteza neadaptată la condițiile de drum, viteză neregulamentară care reprezintă 24% din totalul accidentelor rutiere grave;
• indisciplină pietonală care reprezintă 16% din totalul accidentelor rutiere grave;
• neacordare prioritate bicicliști, care reprezintă 10% din totalul accidentelor rutiere grave;
• abateri bicicliști,  care reprezintă 10% din totalul accidentelor rutiere grave.

Poliţiştii rutieri au abordat şi partea preventivă, participând la campanii de informare dedicate siguranţei rutiere, pe parcursul cărora au transmis recomandări pentru siguranţa conducătorilor auto, bicicliştilor şi pietonilor.

ACTIVITĂȚILE STRUCTURILOR DE SUPORT

Structura de intervenţie

În cursul anului 2020 au fost executate un total de 1004 misiuni specifice, dintre care 85 activităţi de restabilire şi menţinere a ordinii şi liniştii publice, peste 100 de  misiuni de patrulare și 55 de filtre în vederea prevenirii transmiterii infecției cu Covid-19, 40 de percheziţii, precum și 26 de misiuni de pază şi escortă.

Criminalistic

În cursul anului 2020, poliţiştii criminalişti au participat la peste 3150 de cercetări la faţa locului. În urma activităţilor desfăşurate au fost descoperite şi ridicate peste 6000 de urme criminalistice.
Prin metode şi mijloace specifice au fost identificate 100 de persoane şi obiecte în 117 cauze.

Cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative

Unul din obiectivele pe linie de evidenţă nominală a fost, în anul 2020, alimentarea sistemului ROCRIS cu datele de cazier judiciar şi eliberarea tuturor documentelor specifice cazierului judiciar pe loc, utilizând sistemul ROCRIS.

Au fost eliberate 50.384 de certificate de cazier judiciar şi 5.915 adeverinţe de integritate comportamentală.

Cooperarea interinstituțională și internaţională

Prin natura atribuțiilor legale ce revin I.P.J. Mureș, cooperarea interinstituțională este indispensabilă înfăptuirii acestora. Echipa managerială a pus un accent deosebit pe activitatea de cooperare interinstituţională, înţelegând importanţa acesteia în realizarea unui front comun împotriva criminalităţii, în coeziunea de acţiune a tuturor factorilor responsabili de aplicarea legii.

Subliniem, astfel, buna colaborare cu instituțiile Ministerului Public, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, precum și cu reprezentanții administrației publice locale și agențiilor reprezentate la nivel județean.

Misiuni internaționale

În anul 2020, un poliţist mureşean a desfăşurat 1 misiune internaţională de patrulare şi de sprijinire a autorităţilor de aplicare a legii în Franţa.

Obiective şi priorităţi

Pentru realizarea obiectivelor specifice în anul 2021, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş va pune accent pe activitățile ce se desfășoară pentru limitarea răspândirii pandemiei, precum și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Din analiza rezultatelor obţinute la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în anul 2020, rezultă că activitatea a fost una deosebit de complexă, cu un volum mare de muncă, în toate domeniile din competenţa Poliţiei Române. S-a urmărit permanent gestionarea corespunzătoare a situaţiei operative de pe raza de competenţă, dar și prevenirea și limitarea raspândirii pandemiei de Covid-19.

Mulțumim tuturor polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, pentru efortul depus și îi felicităm pentru rezultatele obținute!

Acestea au fost posibile și datorită parteneriatului interinstituțional existent, fapt pentru care mulțumim tuturor instituțiilor partenere, structurilor Ministerului Afacerilor Interne, unităților de parchet din județ, precum și celorlalte structuri cu atribuții în domeniu„, a tranmis IPJ Mureș.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentJOI, ora 18: SECRETELE pieței de energie electrică, dezvăluite la Culisele Statului Paralel
Articolul următorCozmin Gușă: Băsescu prins în menghina unei vieți mizerabile: Neputința și durerea unui tată versus statutul de „autor moral al crimei”