Rezervistul Sorin Oancea a primit ultimatum – AGA din 2 decembrie a hotărât ca miercuri, 7 decembrie, administratorul societății B1 TV Channel S.R.L., Sorin Oancea, să prezinte rezolvarea contestației ANAF, unde se aduc acuzații grave societății B1 TV Channel S.R.L., și plata dividentelor la zi. Bobby Păunescu afirmă că nu tolerează comportamentul rezervistului Oancea și că va reda televiziunea cetățeanului, așa cum a fost creată și fondată de el, nu să fie teatru de operare a Statului Paralel.

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) din 2 decembrie a hotărât ca miercuri, 7 decembrie, administratorul societății B1 TV Channel S.R.L., Sorin Oancea, să prezinte rezolvarea contestației ANAF, unde se aduc acuzații grave societății B1 TV Channel S.R.L., și plata dividentelor la zi.

Imagine

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat, în vara anului 2022, că Sorin Oancea a delapidat fondurile televiziunii B1 TV, notează realitateadinmoldova.md. În consecință, Bobby Marius Păunescu a cerut revocarea acestuia din funcția de administrator. 

Cozmin Gușă: Evaziune fiscală de proporții la B1 TV – principalul vinovat

Potrivit politologului Cozmin Gușă, la B1 TV Channel S.R.L. ar fi avut loc o „evaziune fiscală de proporții”.

“Dosarul de evaziune fiscală ar fi fost „folosit” pentru anumite poziționări ale postului tv, iar principalul „vinovat” ar fi Sorin Oancea”, a declarat Cozmin Gușă, la Gold Fm.

Cristian Rizea, dezvăluiri explozive despre ACOPERIȚII din presă! Sorin Oancea, parte din serviciul operativ al SIE 

Cristian Rizea a făcut dezvăluiri explozive despre culisele oculte ale alegerilor prezidențiale din 2009 încropite în laborator. Fostul deputat a vorbit cu subiect și predicat despre acoperiții din presa din România, scrie solidnews.ro. Acesta a declarat că Sorin Oancea este ofițer activ al Serviciului de Informații Externe al României și un pion important pe tabla de șah a Statului Paralel.

„Sunt mulți acoperiți inclusiv în presă. Au mai rămas din divizia celor de atunci care au făcut parte din statul paralel de la începuturile lui. În seara asta vom dezvălui unul care a stat foarte mulți ani cu capul la cutie. Dețin foarte multe dovezi. E la un alt post de televiziune. E vorba de B1 TV. Este un personaj de care eu nu am apucat să vorbesc. E pregătit în volumul 2 din „Spovedania lui Rizea”. Este și acum la B1. Are niște conturi, a trecut de la rucsac. Am spus eu ceva vreodată fără probe? I-am trimis pe mulți în afara politicii prin dezvăluirile pe care le-am făcut”, a spus fostul deputat Cristian Rizea, într-o intervenție la Realitatea PLUS.

Acesta spune că în România este în continuare statul de tip mafiot. „Revenind la acoperiții din presă… Să ne întoarcem în 2009, că au fost alegeri prezidențiale. În momentul acela, Mircea Geoană era candidat și avea posibilitatea să se exprime public. E vorba de B1. Acolo e Sorin Oancea. Este ofițer activ al Serviciului de Informații al României. Este un om în presă cu o poziție importantă în serviciile secrete. O spun că este o chestiune gravă”, a mărturisit Cristian Rizea.

„Îmi asum ce spun. Pentru prima dată voi spune că nu întâmplător am fost lângă Mircea Geoană în cercul zero. Eu și încă vreo 2-3 persoane. Incluziv vacanțele la Monaco, poze cu familiile. Rolul meu a fost să-l monitorizeze pe Mircea Geoană. Pentru că sistemul care m-a folosit, cum l-au folosit și pe  Liviu Dragnea, în acel moment am fost practic plantat de Maior la sediul din Jandarmeriei, acolo la pădure, unde avea biroul, iar dânsul avea interesul pentru că atunci s-a realizat o echipă în care și-au dat mâna Silviu Predoiu, George Maior, Florian Coldea. Scopul era ca Traian Băsescu să câștige al doilea mandat. Oancea era foarte apropiat de Traian Băsescu. Conducea corpul operativ, totul trecea prin mâna lui Oancea. O să-i aduc aminte de niște întâlniri, cu Cristian Burci, și el ofițer activ în Serviciul de Informații Externe (SIE)„, a mai spus Rizea.

Imagine

„Sorin Oancea este încă la soldă”

„Ei țineau legătura și ne întâlneam, o să vă arăt și casele conspirative unde ne întâlneam. Am avut interacțiuni puține cu Oancea, „profesionale” cum s-ar spune. Eu nu am avut prietenii. E obligația mea să spun acum, că am luat-o pe drumul acesta al sincerității cu toate riscurile la care mă supun.

El este încă la soldă. Nu se cunoaște acest lucru, dar este o incompatibilitate cu calitatea de asociat la un post de televiziune.

Oancea este bine relaționat cu Marian Hapău, general al Direcţiei generale de informaţii a Apărării. O confidență pe care mi-a făcut-o Burci: dosarul pe care îl are a fost făcut la ordinul lui Hapău. Cunoaște foarte bine zona de rezerviști. Dar îi transmit că Sorin Oancea este ofițer activ în continuare la Serviciul de Informații Externe. Mai mult, vreau să știți că eu am vorbit cu Băsescu de două ori la telefon de când sunt la Chișinău. Interesul a fost ca Traian Băsescu să ia al doilea mandat. Știți celebra sufragerie: și-au dat mâna SRI și SIE”, a mai declarat Cristian Rizea. 

Bobby Păunescu, sabotat de Statul Paralel – candidatura la prezidențiale, BLOCATĂ. Studiourile Buftea, vânate

Imagine

Candidatura lui Bobby Păunescu la alegerile prezidențiale din 2019 a fost sabotată de Statul Paralel, care încerca din răsputeri să-i oprească pe toți cei care erau pregătiți pentru un astfel de pas și care veneau cu un bagaj academic solid. În plus, caracatița Sistemului râvnea la Studiourile Buftea, Catedrala cinematografiei românești, pe care au vrut să le transforme într-un cartier de blocuri. Astăzi, omul de afaceri – regizor și președinte ARMIS – aruncă bomba: este dispus să cedeze terenurile statului, gratuit, cu condiția să nu le schimbe destinația și să le păstreze pentru proiecte cinematografice. „Ar fi păcat să fie altfel”, spune omul de film. 

Marian Vanghelie: Statul paralel v-a oprit, nu aveați nicio șansăpentru că sunteți pro-american!

„Într-o discuție, duminică seara, cu Marian Vanghelie, i-am spus: „Eu am încercat să candidez la prezidențiale și am fost blocat de la început.” Și el a spus: „Statul paralel v-a oprit și nu aveați nicio șansă pentru că sunteți pro-american.” Pe scurt, ideea stă în felul următor: chestiunea cu pro-american poate să stea în picioare în sensul că eu cred foarte mult în valorile care au stat la baza formării statului american, mă interesează mai puțin ce se întâmplă zilele astea. Mă interesează ce a stat la bază, adică puterea la cetățean, cum scrie pe Constituție „We, the people – noi, cetățenii” hotărâm. Este o idee pe care și-ar dori-o orice cetățean. Dar ideea nu e atât de simplă, nu e numai pentru asta. Am avut șansa să lucrez în foarte multe orașe, să am trei facultăți. Să fiu calificat pentru chestiunea asta. Dar nu mai asta urmăreau. În cazul meu, au fost următoarele lucruri: sunt cunoscut, sunt regizor, producător, apar în toată lumea, în presă. Am pregătire, am regizat, am câștigat premii peste tot în lume și în 2015 am cumpărat Studiourile Buftea. Unul din obiectivele pe care le avea acest stat paralel era să transforme Studiourile Buftea, ceea ce eu numesc Catedrala cinematografiei românești, într-o zonă imobiliară. Și asta fac în continuare. Luptă mult pentru asta, sunt o grămadă de procese”, a spus, la Realitatea FM, omul de afaceri Bobby Păunescu.   

„Este o suprafață foarte mare, sunt 41 de hectare, 1 km întins la lac, sunt clădirile deja acolo, alături e unul din castelele renumite ale Bucureștiului unde s-a semnat mica pace prin care România a primit înapoi Transilvania, în 1918. Ei au urmărit punctual printre altele faptul ca pentru a transforma – este o zonă cu un potențial imobiliar imens, ușor de accesat… Oamenii ăștia urmăresc punctual când atacă. Lucrurile astea trebuie să le evităm – lupta cu statul paralel și ce spunea Marian Vanghelie la emisiune… El nu știa toate detaliile, dar știa o chestiune clară: că s-au finanțat anumite lucruri astfel încât candidatura mea să fie ilegal oprită. Cunoștea toată situația”, a explicat Bobby Păunescu. 

„Astăzi, Studiourile Buftea sunt în pericol în a fi transformate într-o zonă imobiliară de către Statul Paralel și cei asociați cu statul paralel. Cred că orice om care este legat de film din țara asta, fie regizor, scenarist, producător, trebuie și vor lua o atitudine cu siguranță pentru a amenda acest lucru. Există deja PUZ de urbanism pentru construcții de blocuri rezidențiale pe această suprafață. Există o soluție foarte simplă: eu, ca proprietar de studiouri, eu le-am cumpărat, n-am vândut la nimeni, încearcă unii să fure acțiunile prin judecători, eu ca proprietar sunt gata să cedez gratis statului român Studiourile Buftea, cu două condiții: 

1. niciodată, cât timp există studiourile, să nu se facă altceva decât film acolo 

2. să le administrez, pe timpul vieții mele, să administrez chestiunea asta și cu oameni de specialitate cu care am făcut transformarea de acolo. 

Cel mai important este că sunt gata să dau proprietatea mea gratis statului român cu condiția să nu se construiască niciodată acolo vreun bloc rezidențial și să rămână Catedrala cinematografiei românești”, a spus regizorul Bobby Păunescu. 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorRisc de BLACKOUT în România! PLANUL României pentru a nu ne trezi în beznă, explicat de premierul Ciucă