Consilierii județeni au aprobat inițierea, prin Președintele Consiliului Județean Mureș, a demersurilor legale în vederea recuperării prejudiciului adus Regiei Autonome „Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș”, prin angajarea răspunderii administratorilor executivi – preşedinţi ai consiliului de administraţie, pentru neimplementarea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Mureș.

Corespunzător Deciziei Camerei de Conturi Mureș nr. 7 din 27.03.2015, referitoare la acțiunea de control efectuată pentru perioada 2012-2014 la Regia Autonomă „Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș”, administratorii a căror răspundere urmează a fi angajată sunt Vasilescu Vladimir, Gherendi Luminița și Peti Andrei.

Președintele Consiliului Județean Mureș va formula acțiunea în justiție, în funcție de rezultatele măsurilor luate de administratorii responsabili, în interiorul termenului de prescripție a răspunderii acestora, în condițiile legii.

Articolul precedentȘef nou la județ
Articolul următorDrumuri blocate în Gornești și la Vațman