Parlamentul României a adoptat Legea de creștere, până la 7 ani, a vârstei la care copiii din sistemul de protecție sunt trimiși în orfelinate.
Pe scurt, inițiativa, devenită Lege, prevede creșterea vârstei minime de la 3 la 7 ani pentru trimiterea copiilor din sistemul de protecție în servicii de tip rezidențial — impropriu numite “orfelinate”.
Deputatele și senatoarele au justificat proiectul de lege pe baza ‘principiului interesului superior al copilului’. Din această perspectivă, semnatarele motivează că instituționalizarea copiilor are efecte ireversibile atât asupra comportamentului, cât și asupra dezvoltării ulterioare a minorilor.
”E un moment important pentru noi, femeile din Parlamentul României. Mesajul nostru, indiferent de culoarea politică se referă la puterea pe care o avem împreună în a găsi soluții la probleme sociale precum cea adresată prin această inițiativă. Este nevoie de mult mai multe femei în politică care să se implice în viața comunității locale sau care să activeze la nivel național’, spune deputata USR de Mureș, Lavinia Cosma.
”Sunt mamă a trei copii și am convingerea că din punct de vedere al dezvoltării individuale sănătoase este crucial ca toți copiii să fie crescuți într-un mediu familial. Dacă un copil nu poate fi crescut de părinți, trebuie să facem tot posibilul să fie plasat la rude, cu o familie substitutivă sau la asistent maternal și nu în instituții colective” a subliniat deputatul UDMR de Mureș, Csép Éva-Andrea. Proiectul a fost susținut de peste 60 de deputate și senatoare din Parlamentul României.
Adoptarea acestei legi se dorește a fi un prim pas al colaborării transpartinice la feminin pentru promovarea unor proiecte necesare și benefice pentru protecția copiilor, egalitatea de șanse, educație, sănătate, protecție și siguranță.