Corpul de Control al Ministerului Educaţiei Naţionale efectuează verificări în cazul scandalului diplomelor false de asistente medicale de la Şcoala Postliceală “Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureş, care funcţionează pe lângă universitatea cu acelaşi nume, în urma anchetei unei televiziuni suedeze.

“Corpul de Control al Ministerului Educaţiei se află deja la Târgu Mureş şi va sta până miercuri, ocazie cu care va verifica toate diplomele, foile matricole, însă şi managementul, prezenţa la ore şi asistenţa la ore, de la înfiinţarea şcolii postliceale şi până astăzi. Verifică tot, nu doar acuzaţiile aduse, verifică inclusiv documentele de prognoză şi evidenţă. Jurnaliştii suedezi au suspectat faptul că absolvenţii de şcoală postliceală din România îşi falsifică diplomele, lucru care nu s-a dovedit real. Plus că acea foaie matricolă prezentată de televiziunea respectivă s-a dovedit că nu era de la Târgu Mureş. Acum Corpul de Control verifică întreaga activitate a unităţii şcolare, de la autorizare până în prezent”, a declarat pentru AGEPRRES şeful Inspectorului Şcolar Judeţean Mureş, Ioan Macarie.

În urmă cu câteva zile, televiziunea publică suedeză a difuzat o anchetă potrivit căreia în Suedia lucrează mai multe asistente medicale cu diplome recunoscute de statul român, însă fără să aibă o pregătire reală şi că o parte dintre acestea au recunoscut că, în timpul cursului, nu au frecventat orele, mergând doar la examenul final.

 

Articolul precedentPercheziții la traficanții de droguri
Articolul următorDIN NOU! Accidente mortale în județul Mureș