Credincioșii ortodocși și greco-catolici au intrat în ultima săptămână a Postului Paștelui.

În Săptămâna Mare sau a Patimilor, în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Iisus Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui.

Lunea Mare

Aceasta este considerată ca fiind prima zi a Patimilor lui Iisus. În Biserică, preotul aduce în față icoana tânărului Iosif, care a fost vândut de frații săi în Egipt. La Liturghie se citește istoria vieții acestuia, deoarece amintește de felul în care Mântuitorul a fost vândut de Iuda.

Marțea Mare

Marțea Mare sau Marțea Seacă, cum mai este cunoscută, este ziua în care Iisus le-a povestit celor 12 ucenici ai săi două parabole: Cea a celor 10 fecioare și a talanților. La Liturghie, preotul citește Pilda celor 10 fecioare.

Miercurea Mare

A patra zi a Săptămânii Patimilor este cea în care se amintește momentul în care Maria Magdalena i-a spălat lui Iisus picioarele cu propriile lacrimi, în semn de căință, în timp ce se afla în casa lui Iosif cel Lepros.Tot miercuri este și ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus fariseilor pentru 30 de arginți.

Joia Mare

Joi este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor. Este ziua în care se amintește Cina cea de Taină. Iisus, alături de ucenici au luat masa pentru a sărbătorii Paștele evreiesc și cu această ocazie, el le spală picioarele celor 12 dicipoli și le spune că unul dintre ei l-a vândut.

La Cina cea de Taină, Iisus instituie Sfânta Taina a Împărtășaniei – de unde se și spune că pâinea ( anafura ) este parte din trupul Lui și vinul este sângele Lui.

După Cină, Iisus merge în grădina Ghetsimani să se roage, de unde este ridicat de farisei și dus, în final, în fața lui Pilat.

Vinerea Mare

În această zi se ține post negru, deoarece este considerată ca fiind ziua care marchează momentul suferințelor pe care Mântuitorul le-a îndurat în drum spre muntele Golgota, acolo unde a fost răstignit.

Sâmbăta Mare

Ultima zi din Săptămâna Patimilor, marchează momentul în care trupul Mântuitorului este îngropat. Este pasul pe care Iisus îl face în Iad și le oferă tuturor morților posibilitatea de a învia în Viața de Apoi.

Sunt ultimele momente dinainte de Înviere, sărbătorită de creștini la miezul nopții.
Ce să nu faci în Săptămâna Patimilor

Fiind o perioadă cu o puternică încărcătură spirituală și religioasă, în Săptămâna Mare, credincioșii respectă o serie de ritualuri și tradiții, unele indicate de Biserică, altele moștenite din strămoși.

Astfel, începând de luni și până sâmbătă noaptea se ține post. Mai mult, un număr mare de credincioși aleg să ajuneze în această perioadă, adică să nu mănânce nimic de la răsărit până la apusul soarelui.

Programul slujbelor, care vor fi oficiate la catedrala mitropolitană din Timișoara, în Săptămâna Mare, este afișat pe site-ul Mitropoliei Banatului.

Articolul precedentPeste 6.700 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore
Articolul următorCONCURS: Matinalul Realitatea FM scoate la bătaie un curs la Academia Realitatea