Joi seara, poliţiştii din județul Mureș au depistat un bărbat, urmărit național pentru trafic de persoane, pe care l-au introdus în Penitenciarul Tîrgu Mureş. La imobilul deținut de acesta, a fost descoperită o cultură de canabis, pentru care poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu Mureş și procurorii D.I.I.C.O.T. au preluat cercetările. 

La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 22.00, în urma investigațiilor, poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Râciu au identificat, într-un imobil din localitatea Râciu, un bărbat, de 41 de ani, din Tîrgu Mureş, urmărit național. 

Pe numele său, Tribunalul Harghita a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută și pedepsită  de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane. 

În urma verificărilor efectuate la locuința sa, poliţiştii au găsit 40 de ghivece, în care se afla câte o plantă (răsad), asemănătoare culturii de canabis, precum şi două recipiente cu fragmente vegetale tip canabis.

Au mai fost descoperite dispozitive de iluminat, încălzire și ventilație, necesare unei astfel de culturi. 

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu Mureş, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Tîrgu Mureş, sub aspectul săvârșirii de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Articolul precedentTrei elevi de la „Unirea” au fost admiși la Oxford!
Articolul următorMureșeanca Szőcs Bernadette aduce România pe podium la Openul Ungariei